Fibromialgia, factori declansatori si tratament

Fibromialgia este o afecțiune caracterizată printr-un sindrom dureros cronic, difuz, noninflamator, de cauză necunoscută, care afectează predominant persoane de sex feminin, ondiferent de vârstă. Simptomatologia acestei afecțiuni este variată, complexă și nespecifică.

Recunoscută de OMS în 1993 ca sindrom cauzator de incapacitate funcțională cronică, diagnosticarea ei implică obiectivarea punctelor tender (tender-points) și absența modificărilor paraclinice.

Simptomele caracteristice sunt:

• durere cronică generalizată la nivelul trunchiului și membrelor, care interesează mai puțin mușchii și mai mult tendoanele, care nu se asociază cu modificări inflamatorii; poate fi constantă ca intensitate sau variabilă;
• oboseală extremă, invalidantă;
• insomnie și somn neodihnitor, cu întreruperi frecvente;
• redoare matinală difuză (”înțepeneală”), pacientul se mobilizează cu dificultate și simte durere ”din cap până în vârful degetelor de la picioare”;
• durere de cap, uneori de tip migrenos;
• depresie, anxietate, iritabilitate;
• tulburări de memorie și concentrare;
• tulburări ale tranzitului intestinal de tip colon spastic sau iritabil;
• micțiuni frecvente;
• tulburări subiective difuze ale sensibilității (senzație de arsură, amorțeală, parestezii);
• retenție hidro-salină;
• creștere în greutate;
• hipersensibilitate la frig sau la cald.

Afecțiunea este întâlnită la 2-4% din populația adultă, cu preponderență la sexul feminin, dar în ultima vreme se pare că incidența bolii este în creștere, aceasta fiind de multe ori subdiagnosticată sau suprapusă peste alte afecțiuni.

Punctele tender sunt zone bine delimitate la nivelul mușchilor sau, mai ales la nivelul inserțiilor musculare, ligamentare și tendinoase, sensibile la palpare. OMS și ACR au stabilit cele 18 puncte tender, pe baza cărora se stabilește diagnosticul. Prin presiunea digitală a acestor puncte cu suficientă forță apare durere importantă, strict localizată, reproductibilă.

Criteriile OMS necesare și suficiente pentru diagnosticul fibromialgiei sunt:

1. durere generalizată cu durata de cel puțin 3 luni, care implică simetric trunchiul și membrele;
2. apariția durerii la palparea a cel puțin 11 din cele 18 puncte tender recunoscute.

Majoritatea studiilor arată o preponderență a sexului feminin pentru apariția fibromialgiei, iar vârsta cea mai afectată este cuprinsă în intervalul 35-55 ani, cu o vârstă medie de debut de 29-37 ani.

Deși există în continuare incertitudini cu privire la cauzele și mecanismele de apariție a acestei boli, se descriu anumiți factori declanșatori:

• factori de mediu: modificări de presiune atmosferică, curenți de aer rece, lumină puternică, zgomot, praf, ceață;
• factori fizici: traumatisme, infecții, activități de muncă în poziții prelungite sau repetitive, cu membrele superioare ridicate, oprirea bruscă a unei activități fizice susținute uzuale, exercițiu fizic sporadic, incorect executat;
• factori psihici, emoționali: fibromialgia este o condiție patologică agravată de orice combinație de factori de stres.

Despre tratamentul fibromialgiei

Persoanele diagnosticate cu fibromialgie au o anumită personalitate, sunt indivizi tensionați, care nu se pot relaxa, perfecționiști, organizați, scupuloși, pedanți.
Fibromialgia se trateaza folosind un tratament complex, multidisciplinar. El trebuie să îndeplinească următoarele obiective principale: combaterea durerii, ameliorarea condiției psihice, creșterea calității somnului, normalizarea tonusului muscular, creșterea capacității funcționale (flexibilitate, forță, rezistență), prevenirea fenomenelor de decondiționare, corectarea deficiențelor biochimice, învățarea unor programe eficiente pentru auto-managementul bolii și diminuarea dependenței de personalul medical, reintegrarea socio-profesională.

Tratamentul igieno-dietetic vizează activitatea cotidiană, somnul și alimentația. Sunt necesare corectarea pozițiile vicioase, a mecanicii defectuoase, înlăturarea suprasolicitărilor unor grupe musculare, ajustarea programului la locul de muncă, intensitatea și frecvența practicării anumitor sporturi, evitarea sedentarismului. Pacientul va fi educat în ceea ce privește ora de culcare, relaxarea dinainte de adormire, poziția din timpul nopții. Din dietă trebuie excluse alcoolul, tutunul, cofeina, alimentele bogate în carbohidrați, sarea excesivă, îndulcitorii sintetici. Este recomandată asocierea unor suplimente alimentare precum vitaminele din grupul B, vitamina E, Mg, preparatele de fier, Ca, coenzima Q, 5-hidroxitriptofan (5HTP).

Tratamentul medicamentos constă din analgetice simple (ibuprofen, ketoprofen, naproxen, aspirină), antidepresive (amitriptilină, sertralină, fluoxetină, paroxetină), anxiolitice (alprazolam), anticonvulsivante (clonazepam), miorelaxante și hipnotice (zolpidem). Ca tratament antialgic local se utilizează unguentele cu capsaicină și infiltrațiile cu xilină sau soluție salină la nivelul punctelor tender.

Recuperare medicala

Medicina fizică și de recuperare joacă rolul principal în planul terapeutic al fibromialgiei. Amintim impotanța metodelor de fizioterapie antialgică: electroterapie (galvanizări, TENS, ultrasunet, câmpuri magnetice de joasă frecvență, biostimulare LASER), termoterapie (aplicații calde locale – parafină, nămol sau generale – băi cu bule și hidromasaj, duș subacval, băi de plante; aplicații reci), masajul sedativ miorelaxant și mobilizarea țesutului moale, kinetoterapie.

Kinetoterapia utilizează în stadiile inițiale un program general de stretching, blând, prelungit, cu accent pe grupele musculare contractate. Pe parcurs ce durerea scade se trece la un program de antrenament aerobic, gradat foarte atent. Frecvența minimă a programelor de exerciții este de 3/săptămână, cea optimă de 4-5 ori/săptămână, cu o durată zilnică a sedinței ce va crește progresiv de la 5 minute la 30-40 minute. Sporturile preferate sunt mersul, înotul, ciclismul, dansul aerobic ușor.

Psihoterapia deține un rol major, cele mai utilizate tehnici fiind: terapia cognitiv-comportamentală, tehnici de relaxare, terapia de grup, bio-feedback, managementul stresului, arta comunicării. Mai trebuie amintite ca metode adjuvante acupunctura, fitoterapia, homeopatia.
În concluzie, este necesar un diagnostic corect și precoce, o bună educație a pacienților și sublinierea caracterului benign, neevolutiv și fără repercusiuni deosebite asupra nivelului funcțional al acestei afecțiuni.